în procesul verbal de inspectie facut învatatorului Romulus Codreanu, la 10 aprilie 1915, este consemnat faptul ca Şcoala din satul Peicani a fost înfiintata la data de 15 noiembrie 1913.
şi aceasta Şcoala a fost confruntata de la început cu greutati rezultate din insuficienta spatiului de scolarizare. Este demn de relevat ca aceasta Şcoala a beneficiat de la început de aportul unor învatatori calificati. în procesul verbal de inspectie încheiat în ziua de 8 decembrie 1915 se mentioneaza ca elevii
citesc bine, dau raspunsuri bune la aritmetica, şi învatatorul provizoriu Ioan Balan a sustinut o lectie tratând-o metodic şi cu rezultate bune. Frecventa
elevior este buna, din 41 elevi înscrişi, frecventau regulat 39.
în anul scolar 1916-1917 utile scolilor se închid din cauza razboiului, învatatorul fiind mobilizat, şi se redeschid în anul scolar 1917-1918, functionând ca învatator Ion Delcea, cadrul didactic calificat, refugiat din judetul Vlasca, care a lucrat cu simtul datoriei pentru mentinerea unei frecvente multumitoare şi a unor rezultate bune la învatatura, edificator în acest sens la examenul de absolvire a clase a V-a desfasurat la Şcoala Giurcani s-au prezentat 6 elevi din 10 înscrişi, reuşind la examen toti elevii prezenti.
în primii ani dupa razboi, elevii vor învata într-un local închiriat, alcatuit dintr-o camera neîncapatoare, fara pardoseala, fara gard, uneori neîncalzita. Pe 7 decembrie 1922 nu erau înca procurate lemnele pentru foc din cauza lipsei banilor în numerar la Comitetul Scolar.
Pe lânga lipsa unui local adecvat, Şcoala Peicani se mai confrunta şi cu o frecventa slaba a elevilor la cursuri, cu exceptia anului scolar 1920-1921,
învatator Ion Chichita, cand erau prezenti 53 din toti atâtia înscrişi, în ceilalti ani scolari. Pâna în 1926 frecventa elevilor lasa de dorit, de exemplu, în 1922 frecventau Şcoala 23 de elevi din 81 înscrişi, iar în 15 marie 1924 erau prezenti la Şcoala 32 de elevi din 50 înscrişi. În contrast cu starea precara a localului şi frecventa slaba, se constata ca elevii au cunostinte multumitoare la toate obiectele de învatamânt.
învatatorii care au functionat în perioada 1919 -1926, Dumitru Coatu 1919-1920, Ion Chichita 1920-1921, Gheorghe Chirciu 1921-1926, au obtinut rezultate bune
cu elevii.
Cursurile de adulti se înfinteaza în anul scolar 1925-1926, frecventând regulat 39 de cursanti. învatamântul complementar nu s-a putut înfiinta în anul scolar 1924-1925 deoarece erau numai 6 baieti şi doua fete înscrişi, insuficienti conform normativelor în rigoare la acea data.
Satul Peicani se va bucura de aportul unui învatator cu calitati didactice deosebite care în perioada care a functionat 1926 -1943, acesta fiind Augustin
Bahrim, absolvent al Scolii Normale din Bârlad. Înca din primul an de învatamânt la Şcoala Peicani face o buna impresie revizorului scolar Vasile Tabara, din Basesti, învatator gradul I cu 6 gradatii, care-l gaseste punctual la datorie cu documentele scolare completate, cu sala de clasa curata şi încalzita suficient, cu elevi prezenti: clasa I 12/12, clasa a II-a 4/4, clasa a III-a 6/6, clasa a IV-a 10/10, clasa a V-a 2/3, clasa a VI-a 2/2. Verificand pregatirea copiilor, revizorul scolar constata ca cei de la clasa a II-a şi a III-a citesc şi scriu binisor, socotesc cu usurinta, povestesc frumos, explica cunostiintele gramaticale. şi de pregatirea celor 31 adulti, revizorul scolar a ramas mutumit de modul cum citesc, socotesc, scriu şi raspund din obiectele istorie şi religie. În concluzie se afirma ca acest tânnar învatator depune multa munca staruitoare la luminarea elevilor sai şi se bucura de o frumoasa reputatie printre locuitorii acestui sat.
In septembrie 1930 va da în folosinta un local propriu de Şcoala cu sala de clasa, cu o cancelarie şi un hol. Asigurarea unei frecvente regulate ale elevilor va fi o constanta a activitatii sale. Nu şi-a neglijat însa nici pregatirea profesionala, în primavara anului 1930 a promovat examenul de definitivat, revizorul scolar care l-a asistat la lectie a remarcat tactul pedagogic şi pregatirea metodica.
S-a preocupat şi de promovarea culturii sale profesionale, fiind în contact cu noile orientari pe tarâm didactic, avea şi o mica biblioteca, fiind abonat la revistele "Şcoala şi Viata" şi 'Albina"; citise urmatoarele lucrari: "Îndrumarea vietii" de Foster, "Şcoala activa"; de Misipeanu şi "Istoria pedagogiei" de
Grigore Tabacaru. La intiativa sa s-a înfiintat în satul Peicani "Societatea Culturala Virgil Caraivan".
Marindu-se cifra de scolarizare din anul scolar 1933-1934 se înfiinteaza al doilea post de învatatori unde vor functiona treptat o serie de invatatori, printre care: Alecu Pasarica, Emil Chirulescu, P.Racovia, Elvira Obreja şi Constantin Gutu.
Odata cu 1 septembrie 1939, când izbucneste cel de al doilea razboi mondial, vin vremuri tulburi şi pentru Şcoala Peicani, învatatorul director Augustin Bahrim va fi deseori concentrat în anii 1939-1940 şi mobilizat dupa 22 iunie 1941 ca ofiter combatant pe frontul de rasarit pâna în anul 1943 când a fost dat disparut. în perioada razboiului a mai fost demobilizat şi a lucrat la Şcoala cu aceeaşi daruire profesionala.
în timpul razboiului frecventa elevilor nu mai era foarte buna ca în ultimii ani dar nu îngrijora organele de control. Din anul scolar 1940-1941 se înfiinteaza şi al treilea post care va fi onorat de învatatorul Vasile Surdu de loc din Giurcani refugiat dupa 22 iunie 1940 de la Şcoala Barta, judetul Ismail, Basarabia. Pentru prima data în istoria scolii Peicani se face o inspectie speciala în vederea examenului de inaintare la gradul II domnului Vasile P.Surdu. Rezultatul inspectiei l-a calificat cu 8,50.
Un alt vrednic dascal care a facut apostolat la aceasta Şcoala între 1937-1945 cu unele întreruperi a fost Elvira Obreja învatator gradul II, stau marturie în acest sens constatarile din procesele verbale de inspectie în ziua de 28 noiembrie 1942.
Pe parcusul anului scolar 1943-1944 învatatoarea Elvira Obreja a fost detasata la Şcoala din Tamasani fiind suplinita începând cu 17 octombrie 1943 de Profira Popa absolventa de Şcoala Normala, titulara la Şcoala Idrici comuna Roşiesti, ce se va confrunta cu aceleaşi greutati ca titulara postului, fiind nevoita sa lucreze şingura cu cele 7 clase pe durata întregii zile.
A reuşit sa reînfiinteze o cantina scolara pentru elevii saraci, dispunând de 2500 lei donati de învatatorul Ion Artene din Găgeşti. învatatoarea Profira Popa i-a inspirat încredere inspectorului scolar care noteaza în procesul verbal ca domnisoara Popa dispune de energie şi dor de munca, asa ca sprijinind pe
aceasta ne putem astepta întotdeauna la frumoase rezultate.
în timpul razboiului localul scolii nefiind ocupat de trupe, n-a suferit stricaciuni, dar arhiva scolii a fost îngropata în primavara lui 1944 şi ulterior în 28 iulie acelaşi an dezgropata şi predata spre pastrare unui cetatean din sat Panaite Vida, presedintele Comitetului Scolar.
Pentru 15 ani, cu unele întreruperi, la aceasta Şcoala va functiona începând cu 1 octombrie 1944 un învatator de elita Gheorghe Surdu detasat de la Şcoala Musata. Cladirea localului de Şcoala a suferit avarii în timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940, fiind reparat în octombrie 1944 de învatatorul Surdu cu
propriile forte, impresionând pe subinspectorul scolar care noteaza în procesul verbal de impectie ca-l va cita ca exemplu oriunde şi oricum.
în octombrie 1945 se reînfiinteaza şi cel de-al doilea post functionând ca învatator şi director Vasile Surdu care se va preocupa pentru îmbunatatirea frecventei.
Regimul prosovietic instaurat la 6 martie 1945 a acordat o atentie deosebita combaterii analfabetismului, şi la Şcoala Peicani s-au înfiintat cursuri de alfabetizare în luna februarie 1946, fiind înscrise 5 fete la sectia I (erau analfabeti), sectia a II-a 21 de înscrişi (cei care nu terminse 4 clase).
Cursurile se tineau în fiecare zi între orele 15-18 dupa amiaza, învatatorul Vasile Surdu preda la aceste cursuri fiind degrevat de ore, luându-şi în serios aceasta activitate a produs o buna impresie inspectorilor scolari care l-au controlat.
De la 1 septembrie 1946 învatatorul Gheorghe Surdu va îndeplini şi functia de director prin transferul fostului director Vasile Surdu la Giurcani, obtinând pe parcursul anului scolar calificative de "Foarte Bine" la inspectii. în conditiile în care Moldova trecea printr-o foamete cumplita în urma secetei din anul
1946, activitatea didactica şi frecventa elevilor era multumitoare.
(Fragment preluat din lucrarea "Scurt istoric al învățământului din comuna Găgești" a domnului profesor de istorie şi director coordonator al şcolilor, Ioan Iacomi)
