Istoria învăţământului în perioada comunismului a fost mai puţin abordată de către istorici, iar dacă s-au scris unele studii, fie că au minimalizat unele realizări sau au exagerat unele aspecte pozitive ale acestei perioade, ar fi corect ca atunci când scrii despre acest subiect să porneşti de la realitatea acelor vremuri şi anume, au continuat să lucreze în învăţământ majoritatea învăţătorilor formaţi în perioada interbelică, care conştientizau că fac un apostolat pentru luminarea copiilor şi sătenilor, indiferent de unele greutăţi istorice de moment.
Este o datorie de conştiinţă profesională ca să întelegi drama învăţătorilor de la sate care, pe lângă diminuarea drastică a salariului, au fost nevoiţi să suporte tot felul de umilinţe din partea sistemului şi autorităţilor comuniste locale multe dintre ele foste lichele ale satului. Apoi erau forţaţi sţ spunţ elevilor altceva decât învăţaseră în şcoala normală sau ceea ce le dicta conştiinţa. Cercetând documentele şcolare, discutând cu foştii elevi, am constatat că toate aceste cadre didactice pe parcursul activităţii şi-au îndeplinit îndatoririle lor profesionale.
Instaurarea puterii comuniste a avut urmări grave, nu numai pe plan politic, economic, social dar mai ales în învăţământ. În anul 1948 s-a elaborat dupa modelul sovietic o noua lege a învăţământului, care-şi propunea să lichideze analfabetismul, taxele şcolare, asigurând astfel, gratuitatea învăţământului de toate gradele şi a acordat un număr mai mare de burse sociale tineretului studios a căror părinţi erau săraci, aceasta fiind o favoare după naţionalizarea din 11 iunie 1948 (a se citi furt al averii oamenilor bogaţi). S-a înlocuit şi vechiul liceu de tradiţie cu o şcoală de 10 ani, apoi cursul elementar de 4 clase se completează cu încă 3 clase, dar spre deosebire de cele din cursul complementar, acum erau obligatorii. Se desfiinţau şcolile private, confesionale, religia era scoasă din planul de învăţământ, limba rusă devine obligatorie din clasa a IV, până în anul III de facultate.
A devenit un crez al comuniştilor români demolarea valorilor naţionale şi tradiţiilor culturale româneşti, introducându-se manualele sovietice, falsificându-se istoria românilor. In manualele de literatură română nu se mai studiau marii oameni de cultură : Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Tudor Arghezi. Deşi cu timpul, prin anii 60 s-au reintrodus în manualele şcolare, ceea ce a avut pentru formarea tineretului studios urmări pozitive asupra constiinţei şi comportamentului lor.
Partidul comunist a dat o noua religie poporului român când lăcasul bisericii a fost înlocuit cu sediul partidului, iar preotul cu secretarul de partid. Spovedania a fost înlocuită cu autocritica, cititul evangheliei cu articolul de fond din ziarul partidului. Şedinta de partid a luat loc slujbei religioase iar eroii partidului i-au înlocuit pe sfinţi. Cadrele didactice care au fost membre ale partidelor de extremă dreaptă sau ale celor democratice şi cei care aveau mai mult pământ, denumiţi impropriu chiaburi, au fost înlăturaţi din învătământ sau trimişi la închisoare, iar copiii acestora erau exmatriculaţi din licee şi facultăţi.
Autorităţile şcolare comuniste au acordat o atenţie deosebită formării şi perfecţionării personalului didactic şi mai ales îndoctrinării cadrelor didactice cu filosofia marxistă.
Şcolile normale care au pregătit învăţători până în 1948 şi-au schimbat denumirea în şcoala pedagogică de 4 ani până în 1958 şi de 6 ani până în 1966. Din acest an, în locul şcolii pedagogice de 6 ani se infiinţează liceul pedagogic de 5 ani. Tot pentru pregătirea invăţătorilor şi educatorilor se vor infiinţa institutele pedagogice de 2 ani (cu grad postliceal) care au oferit o mai bună pregătire de cultură generală, pedagogică şi metodică invăţătorilor. Existenţa Liceului Pedagogic la Bârlad, care a împlinit 100 de ani în 1970, a fost benefică pentru judeţul Vaslui pentru că a asigurat în general învăţători şi educatori calificaţi. Numai în anul 1970 au absolvit la acest liceu 266 de invăţători şi 64 de educatoare. Pentru a asigura necesarul de profesori care să predea la clasele V-VII, în 1959 s-a dat un H.C.M. numărul 1450, prin care învăţătorii calificaţi aveau posibilitatea să urmeze câte 2 luni în vacanţa de vara timp de 2 ani, cursuri de calificare, obţinând diploma de profesori calificaţi în diferite specialităţi. Această formă de pregătire a fost o soluţie de moment. Universităţile şi Institutele Pedagogice de 3 ani cu învăţământ de zi şi fără frecvenţă vor da invăţământului cei mai buni specialişti.
Perfecţionarea cadrelor didactice se făcea prin cursuri de reciclare (odată la 5 ani), cercuri pedagogice, comisii metodice, consilii profesorale cu temă. Încă din anii 1950 toţi învăţătorii calificaţi participau la cursuri de reciclare care erau finalizate cu examene. O formă superioară de perfecţionare era susţinerea gradelor didactice, definitivat, gradul 2 şi gradul 1. Examenul de definitivat era obligatoriu după 3 ani de la absolvirea instituţiei de invăţământ, cadrele didactice aveau voie să-l susţină de maximum 3 ori, în cazul când nu-l promovau a III-a oară li se anula titularizarea. Examenul de gradul II şi gradul I erau mai dificile atât condiţiile de înscriere. Nu puteai să susţii examenul de grad dacă nu participai la cursul de pregătire care avea loc în vacanţa de iarnă şi de primăvară. Examenele de definitivat şi de gradul II constau în probe scrise şi orale la specialitate, oral la pedagogie şi socialism ştiinţific. La gradul I, examenul consta într-un colocviu la socialism ştiinţific, care era probă eliminatorie, o lucrare în domeniul specialităţii care se susţinea la şcoală după inspecţia specială în fața unei comisii formată din doi profesori cu grad universitar şi un inspector şcolar sau metodist. Cadrele didactice care promovau gradele nu mai erau obligate să participe la cursurile de reciclare timp de 5 ani.
Cercurile pedagogice erau organizate pe specialităţi, se desfăşurau până în anul 1968, lunar. În cadrul acestor cercuri se susţineau lecţii demonstrative urmate de referate cu caracter ştiințifico-metodic şi prezentări de cărți. Eficiența acestor activități depindea şi de resposabilii care erau numiți dintre cadre didactice cu grade şi cu experiență la catedră. Participarea la aceste cercuri îşi oferea posibilitatea de a-şi consolida cunoştinţele. În arhiva şcolii Peicani, în anul şcolar 1961-1962, s-au găsit informaţii asupra modului cum erau organizate cercurile pedagogice din zona Murgeni. Într-o adresă a Secţiei de învăţământ a Raionului Bârlad se precizează centrele şi perioada când se susţineau cercurile, la învăţători era centru Dodeşti responsabil Artenie M., pentru profesori centrul era la Murgeni limba română, istorie responsabil Popescu Emilia, fizico-matematică Ţarălungă Mihai, ştiinţele naturale, geografie-chimie Şuşnea Gheorghe, limba rusă Mirică Mihai, educaţie fizică, desen Mihai Maria. După 1971 şcoala Găgești va participa la cercurile organizate la Bârlad, de exemplu cercul de istorie la care participau profesorii de la şcoala Găgești a au avut responsabili profesori foarte bine pregătiţi (Coman Ghenuță, Monu Elena, Darie Emanoil, Mamalaucă Maria).
Comisiile metodice erau organizate pe comună, astfel, era comisia educatorilor, învăţătorilor, diriginţilor şi a profesorilor pe specialităţi înrudite. Aceste forme de activitate aveau eficienţă dacă resposabilii de comisie dădeau dovadă de profesionalism. în şcolile din comuna Găgești s-au susţinut şi consilii profesorale cu teme în care s-au dezbătut probleme de pedagogie, psihologie, metodică care interesau toate cadrele didactice indiferent de specialitate. Exemplificăm numai 3 astfel de teme:"Dezvoltarea exprimării elevilor o sarcină a tuturor cadrelor didactice", "Importanţa cunoaşterii psihopedagogice a copiilor", "Cunoaşterea şi rezolvarea conflictelor dintr-o şcoală". Autorităţile şcolare, centrale şi judeţene au acordat atenţie cuvenită şi perfecţionării directorilor. Astfel, în anii '70, prin I.C.P.P.D., se făceau cursuri de perfecţionare a directorilor cu profesori universitari de metodică la care se predau cunoştinţe teoretice urmate de efectuare a unor asistenţe la o şcoală generală în toate specialităţile. Menţionăm că perfecţionarea se făcea timp de 3 săptămâni cu scoaterea de la ore. În noiembrie 1974 am participat la o astfel de perfecţionare care mi-a fost de un real folos în activitatea de director, în anii '80 s-a renunţat la această formă de perfecţionare cu urmări defavorabile pentru pregătirea directorilor de şcoli. Inspectoratul Şcolar Vaslui a mai organizat în februarie 1981, timp de 3 zile, un curs de perfecţionare cu directorii unde au predat cunoştinţe teoretice de metodică a fiecărui obiect inspectorii de specialitate, dar fără activităţi practice (asistenţă la oră).
Cercul pedagogic al directorilor funcţiona din anii '50. De regulă, responsabil era şeful Secţiei de învăţământ. După constituirea judeţului în 1968, aveau mai multe cercuri, dintre care şi Murgenii de care aparţinea şcoala Găgești. Responsabil era directorul liceului din localitate care organiza trimestrial activitatea cercului prin rotaţie la o şcoală care avea rezultate bune şi director cu experienţă în conducere. În cadrul cercului se făcea asistenţă la lecţie se consultau documentele de organizare şi planificare a muncii, la aceste cercuri participa şi un inspector şcolar care răspundea de sectorul Murgeni.
Aceste cercuri erau interesante şi aveau o anumită eficienţă, dintre responsabilii de cerc s-a impus profesorul Manole Filote directorul Liceului Murgeni care a condus cu responsabilitate activitatea cercului, iar directorii au avut ceva de învăţat. După 1986, această activitate a căzut în derizoriu.
(Articol preluat din lucrarea "Scurt istoric al învăţământului din comuna Găgești" a domnului profesor de istorie şi director coordonator al şcolilor, Ioan Iacomi)
