Asigurarea bazei materiale a şcolilor in perioada 1883-1948

Potrivit Legii învăţământului, în 1864, asigurarea bazei materiale a şcolilor era încredinţată statului şi comunelor, judeţele contribuind facultativ. Comuna urbană sau rurală avea în sarcină să construiască şcoli sau să găsească un local cu chirie şi o locuinţă pentru învăţător, să doteze şcoala cu mobilierul necesar, să plătească iluminatul, încălzitul şi îngrijitorul şcolii. Prin legile învăţămantului din 1893 şi 1896 primarii erau sancţionați dacă nu se ocupau de şcoli. In anul 1911 Ministerul de Interne fixează pentru întreţinerea şcolilor o cotă de 14% din veniturile ordinare ale comunelor la care se vor adăuga o treime din veniturile cârciumilor. Înfiinţarea Comitetelor Şcolare prin Legea din 1919 va rezolva întreţinerea şcolilor. Cercetand un proces verbal din 17.02.1929, de la şcoala Peicani, cand s-a verificat de către revizorul şcolar gestiunea comitetului şcolar din Peicani, reiese că în anul 1928 erau la venituri 19.406 lei, venituri extraordinare 5.132, 50, total general: 24.538. Cheltuielile au fost de 20.900 lei. S-a mai prevăzut o sumă fictiva la venituri care ar fi trebuit să fie realizate din reţineri din salariul învăţătorului, amenzi şcolare, serbări şcolare. S-au mai încasat 720 lei din arenda lotului şcolar cu care s-a plătit chiria localului. Preşedinte a Comitetului şcolar era un sătean de vază, Gheorghe Vida, secretar învăţător Augustin Bahrim iar casier, perceptorul de la primărie, Dumitru Popa. (Fragment preluat din lucrarea "Scurt istoric al învăţământului din comuna Găgești" a domnului profesor de istorie şi director coordonator al şcolilor, Ioan Iacomi)