Articol de Ion Iacomi
Distinsul învățător lon Artene slujitor al învățământului în satul Găgești, vreme de peste 40 de ani a întocmit în anul 1944 o lucrare monografică a satului Găgești, în vederea susăinerii gradului l în învățământ.
Lucrarea se găseşte în Arhivele Naționale ale României, în sediul central Bucureşti, Fond Ministerul lnstrucțiunii Publice, Dosar nr. 478/1946. O copie a acestei lucrări mi-a fost oferită de omul de cultură învățător Marin Rotaru.
Lucrarea cuprinde 10 pagini, nefiind structurată pe capitole, dar oferă o serie de informații unele din ele inedite, dar fără să le interpreteze din punct de vedere istoric.
La început, autorul face referiri la aşezarea geografică a satului Găgești, după care, din lipsa informațiilor istorice, emite unele ipoteze pe baza tradiției orale privind originea denumirii satului. Face observații corecte privind originea socială a locuitorilor satului şi anume că au fost clăcaşi, împroprietăriți în 1864 prin reforma lui Alexandru loan Cuza.
în continuare aminteşte de cele mai vechi familii din sat: Lupu, Galben, Nistor, dar nu şi de alte familii ca: Buiuc, Berghiu, Timofte (vezi Catagrafia din 1820 şi 1931). Oferă o serie de date statistice despre locuitorii satului: 74 familii şi 349 locuitori din care 8 băieți (flăcăi până în 21 de ani) şi 15 fete.
Femei în total 50 până la 50 de ani, 26 până la 70 de ani, bărbați 48 până la 50 de ani, 14 până la 70 de ani, 1 până la 90 de ani. Numărul ştiutorilor de carte 46 bărbați şi 22 femei şi toți locuitorii satului sunt ortodocşi.
Face referiri şi la învățătorii care au funcționat şi aminteşte de primar, notar şi preceptor. Autorul menționează anul construirii bisericii şi cimitirului - 1894, dându-ne detalii despre bugetul parohiei între anii 1939¬ - 1944.
Afirmă în continuare că biserica este frecventată mai mult de femei, copii de şcoală şi premilitari şi foarte puțini bărbați, în total 80% frecventează biserica. Despre localul şcolii precizează că s-a construit în anul 1907 din cărămidă, învelit cu țiglă, compus din o sală de clasă, cancelarie şi o marchiză. şcoala a fost reparată în 1942 ca urmare a cutremurului din 1940.
înainte de 1908 şcoala a funcționat în case țărăneşti printre care: la Pavel Ciocoiu, consemnează şi o statistică a elevilor înscrişi, frecvenți şi promovați între anii 1941-1945. Astfel în această perioadă frecvența este bună mai puțin procentul de promovare (sub 50%), indică faptul că s-a înființat şi al doilea post în anul şcolar 1945-1946, învățător fiind Surdu Gheorghiță, se afirmă greşit că şcoala s-a înființat în 1907 şi nu în 12 noiembrie 1883.
în 1939 la 19 septembrie se înființează un cămin cultural care purta numele doctorului Cerchez, proprietarul unei moşii la nord de Popeni de Elan, menționându-se şi principalele activități care se desfăşurau în localul şcolii deoarece nu exista local propriu.
Autorul se referă şi la modul în care sătenii aveau acces la informații: exista un singur aparat de radio la morarul satului, Chiuț lon, şi două abonamente la ziare şi reviste - lon Artene şi Vasile Guțu.
lnformații interesante ne dă autorul şi despre materialele de construcții ale caselor, numărul familiilor, podurilor, podețelor, consemnând că nu toată apa este bună de băut şi nu există cişmele. în următoarele pagini ni se oferă unele informații inedite despre portul popular, obiceiuri şi credințe legate de unele evenimente religioase şi laice care însoțeau viața sătenilor. Se afirma că portul național este aproape inexistent, în afară de Maria Dorofte care este venită de la Brețcu - Transilvania, se mai găsesc ii lucrate de fete ale şcolii.
Din bărbați purta numai sărbătoarea Neculai Ciobanu şi tânărul orfan Dumitru Berghiu. Brâie cu mărgele în culori se găsesc în mahalaua de vest a satului (având o anumită poreclă) unde locuiesc mai mulți lingurari - 11 familii venite în anul 1924 din comuna Doagele fiind împroprietăriți cu pământ.
în continuare ni se indică sătenii care ştiau strigături, bocete, poezii populare, colinde şi descântece, sunt amintite şi unele obiceiuri de la hora satului, cumetrie, logodnă, nunți, înmormântări.
Se mai consemnează de către autor modul cum se desfăşurau sărbătorile de iarnă şi sfințirea caselor. în următoarea pagină se scrie despre contribuția satului la războaiele din 1916-1918 şi 1941-1945.
La sfârşitul lucrării sunt amintite ocupațiile locuitorilor, cultivarea pământului şi creşterea animalelor, se fac unele remarci negative asupra comportamentului unor locuitori, aspect ce se regăseşte în starea lor materială precară, de care în mare parte sunt vinovați.
în încheiere țin să subliniez că unele informații din această lucrare mi-au fost de un real folos în cadrul lecțiilor de istorie a românilor unde am introdus elemente de istorie locală.
Articol preluat din "Monografia comunei Găgeşti",autor Ion Artene, (20.11.1944)
